Acuzații dure pentru Serena Williams: Ce a făcut ea e foarte grav. Este ca heroina

Acuzații dure pentru Serena Williams: Ce a făcut ea e foarte grav. Este ca heroina
Publicat: 31/10/2016, 22:05

Întrebată ce părere are despre cazul de dopaj al Mariei Sharapova, cehoaica Klara Koukalova a preferat să discute despre Serena Williams, susținând că acest caz este mult mai grav.

Koukalova a afirmat că medicamentele interzise la care Serena a apelat au aceleași efecte precum heroina.

„Sunt mult mai dezamăgită de medicamentele pe care le-a luat Serena și pe care le-a ascuns sub preș, sub acoperirea unui certificat de uz terapeutic. Dar medicamentele pe care le-a luat au același efect ca heroina, îți dau o stare de euforie.

Când am solicitat eu un certificat de uz terapeutic din cauza unor alergii au fost foarte stricți, iar acum când văd ce-au făcut cu Serena este foarte dezamăgitor”, a spus Koukalova pentru Blesk, potrivit bzi.ro.

Fost număr 20 WTA, Klara Koukalova s-a retras din activitate în luna septembrie. Ea a câștigat trei trofee WTA în carieră.

Reacția Koukalovei vine după ce hackerii ruși au dezvăluit în luna septembrie că surorile Williams au apelat ani în șir la substanțe interzise sub acoperirea unor certificate de uz terapeutic.

Excepțiile de uz terapeutic se acordă în cazul în care sportivii dovedesc că au boli importante ce necesită tratament cu medicamente ce conțin substanțe interzise.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu